Avertizare meteo: Ninsori și vânt puternic în mai multe zone din țară / Prognoză specială pentru București

Avertizare meteo: Ninsori și vânt puternic în mai multe zone din țară / Prognoză specială pentru București
Foto: Shutterstock
Publicat: 07/12/2020, 10:54

ANM a emis o avertizare de ninsori moderate cantitativ, intensificări ale vântului, precipitaţii mixte, polei, în intervalul 07 decembrie, ora 14:00 – 08 decembrie, ora 10:00, în Oltenia, sudul Banatului şi local în Muntenia, precum şi în Munţii Banatului, în Carpaţii Meridionali şi de Curbură.

În intervalul menţionat, în zonele menţionate va ninge şi se va depune strat de zăpadă.

Mai ales în Oltenia şi sud-vestul Munteniei acesta va depăşi pe arii restrânse 8…10 cm, iar la munte se vor atinge grosimi de 15…20 cm. Cu precădere la începutul intervalului, vântul va avea intensificări, cu rafale, în general, de 70 – 80 km/h în sud-vestul extrem şi la munte şi 45 – 55 km/h în regiunile sudice şi sud-estice. Îndeosebi în vestul Carpaţilor Meridionali, zăpada va fi temporar viscolită.

În Moldova şi Transilvania vor fi ninsori în general slabe cantitativ, iar în restul teritoriului precipitaţiile vor fi mai ales sub formă de ploaie şi lapoviţă.

În sudul şi sud-estul ţării, precum şi la munte, pe alocuri, se va depune polei.

Prognoză specială pentru Bucureşti. ANM: Vremea va continua să se răcească, vântul va avea intensificări

În intervalul 07.12.2020 ora 14:00 – 07.12.2020 ora 20:00 Vremea va continua să se răcească şi se va menţine închisă în Bucureşti. Trecător se vor semnala precipitaţii slabe mai ales subformă de burniţă sau fulguială. Vântul va avea intensificări, cu rafale de 40 – 50 km/h, anunţă ANM.

Temperatura maximă va fi de 1 – 2 grade.

În intervvalul 07.12.2020 ora 20:00 – 08.12.2020 ora 10:00 vremea va fi închisă şi temporar se vor semnala precipitaţii mixte, ce vor favoriza depuneri de polei. Cantităţile de apă vor fi în jur de 10 l/mp. Vântul va avea intensificări, cu rafale de 40…45 km/h. Temperatura minimă se va situa în jurul valorii de 0 grade.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Stațiunea din România care rivalizează cu Thailanda. Puțini turiști au auzit de ea, dar este...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Mircea Geoană nici nu și-a depus candidatura, dar caraghiosul grăsuț a intrat în scenă. Penibilul...
Brigitte Macron, secretul unei siluete de invidiat la 71 de ani. Ce alimente consumă Prima...
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
O navă cu 11 persoane la bord s-a scufundat în Marea Neagră. Trei marinari sunt...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Robotul chirurgical de la Sony a efectuat cusături pe un bob de porumb
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
S-a dat ORDIN în România. Document OBLIGATORIU pentru toți românii
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Care au fost primele cuvinte rostite de Florin Piersic, după ce s-a trezit din anestezie?...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Un cercel de aur a dezvăluit o poveste devastatoare de acum 2.200 de ani
×